Maranata

Domnul nostru vine

 

 

 

 

Gasit de Dumnezeu in orfelinat

 

  M-am nascut in anul 1981, in orasul Satu-Mare, intr-o familie de

  credinciosi ortodocsi, iar la doar un an si jumatate mai tarziu, mama mea

  la varsta de doar 22 de ani a decedat, lasand in urma ei doi copii orfani,

  unul de patru ani si jumatate si pe mine de doar un an si jumatate.

  Aceasta tragedie la determinat pe tatal meu sa decida mutarea noastra

  in judetul Arad, la mama lui, unde din cauza saraciei si a lipsei de interes

  pentru noi, am ramas cu tatal meu doar trei luni.

  Am fost adusi de bunica  din partea mamei din nou la Satu-Mare,

  ramanand astfel fara ambii parinti. Am fost crescuti cu multa greutate

  de bunica noastra, pana la varsta de sase ani.

   La aceasta varsta, bunica, a crezut ca pentru noi este mai bine sa fim dusi

  la un orfelinat, a cerut sa fim luati de stat si crescuti acolo.

  Primul orfelinat la care am ajuns, a fost cel din Ratesti  jud. Satu-Mare,

  unde am ramas pana la varsta de opt ani. Celor ce cititi aceste randuri,

  as dorii sa va spun, ca viata din orfelinate este foarte, foarte grea, in mod

  special celor cu varsta cuprinsa intre 6-13 ani.

  Erai obligat sa faci anumite lucruri, chiar daca nu voiai, erai batut foarte

  mult, deseori fara nici un motiv, le facea placere sa te bata, mancarea

  celor mici era de foarte multe ori mancata de cei mai mari, deseori

  ne culcam flamanzi asteptand cu nerabdare a doua zi.

  Eram trimisi de cei mai mari sa furam, eram pusi sa ne batem unii cu altii

  fara motive, doar pentru placerea lor si multe alte lucruri pe care numai

  Dumnezeu le cunoaste.

  De tot ce se intampla, nimeni nu avea curajul sa spuna ceva Directorului,

  pentru ca luai bataie si de la el, si apoi de la cei pe care i-ai denuntat.

  In acest orfelinat, am ramas pana la varsta de opt ani, apoi am fost

  transferati la un alt orfelinat din Pomi jud.Maramures, datorita desfintarii

  celui din Ratesti. Despre acest orfelinat, pot sa va spun ca a fost mai rau

  decat cel din Ratesti.

  Avand o bunica plina de dragoste pentru noi, si stiind ca aici ne era foarte

  greu, a facut tot ce a putut pentru a fi transferati la orfelinatul din Halmeu

  jud. Satu-Mare. Acum cand scriu aceste randuri, stiu ca numai Dumnezeu

  a dirijat lucrurile asa, folosindu-se de bunica noastra.

  Harul lui Dumnezeu a facut ca biserica penticostala din Halmeu sa fie

   situata vis-a-vis de dormitoarele orfelinatului nostru.

  Pe cand aveam noua ani, impreuna cu un grup de colegi de orfelinat,

  am cerut celor ce ne supravegheau sa ne permita duminica sa mergem la

  aceasta biserica. In ziua cand am mers la biserica, Dumnezeu a atins

  inima mea plina de suferinta, si am inceput sa doresc sa merg acolo,

  chiar daca de cele mai multe ori, pierdeam masa si trebuia sa ma culc

  flamand. Colegii mei, isi bateau joc de fratii care se rugau galagios, iar eu

  ingenunchiat  la rugaciune, avand sufletul zdrobit, am simtit atingerea

   lui Dumnezeu, iar din aceea clipa ceva in viata mea s-a schimbat.

   N-am inteles atunci prea multe lucruri, din cauza varstei mele fragede,

  dar am inceput sa ma tem de Dumnezeu. Dupa aceasta experienta luptele

  mele interioare erau tot mai intense, satan imi spunea deseori ca nimeni

  nu ma iubeste , ca nimanui nu-i pasa de mine si ca ar trebui sa ma sinucid.

  Cand aceste ganduri veneau in mintea mea, simtem in inima mea ca o

  putere, ce nu ma lasa sa-mi fac nici un rau, iar mai tarziu am inteles

  ca Dumnezeu in dragostea lui era cel ce ma ocrotea.

  De multe ori simteam lipsa parintilor mei, dar cunoscand mai tarziu marea

  dragoste a lui Dumnezeu, am putut sa vad mai clar lipsa dragostei ce

  trebuia sa mi-o ofere tatal meu. Am petrecut 11 ani foarte grei din viata

  mea prin orfelinate, dar ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a gasit.

  La 17 ani am ajuns in Italia, intr-un institut de intr-ajutorare pentru

  minori, in orasul Udine. Aici Domnul s-a ingrijit sa mi se faca acte,

  iar dupa aceea, tot el a facut sa gasesc o biserica penticostala italiana,

  unde sa-l pot lauda pe Isus Hristos. Multumesc lui Dumnezeu care m-a

  ajutat sa inchei legamantul in apa la varsta de 19 ani, iar mai tarziu sa-l

  slujesc intr-o biserica penticostala romana.

  Doresc sa inchei spunand tuturor, chiar si celor orfani, ca exista un tata

  care  iubeste, care se indura, caruia ii pasa si de tine si se lasa gasit

  de toti cei cel cauta cu toata inima. 

  El mi-a daruit o familie, mie un orfan, mi-a dat o sotie iubitoare, si doi

  copilasi pe care ii iubesc,  pentru ca  "El este tatal orfanilor, aparatorul

  vaduvelor"(Ps.68:5), pentru toate aceste binecuvantari spre Domnul

  Isus Hristos se indreapta laudele si multumirile mele. 

                     Calin Bejera  Maranata Udine