Maranata

           Marturia credintei in Isus a unui fost pagan

 

Ma numesc Mihail si m-am nascut in Romania intr-un orasel din Vrancea, in anul 1980. Pentru toti acei ce cititi aceasta marturie, va rog sa reflectati la viata voastra si la relatia pe care o aveti, sau nu o aveti cu Domnul si Salvatorul nostru Isus Hristos.

M-am nascut intr-o familie de ortodocsi, cu numele doar de ortodocsi, cuvantul ortodocs (dreapta credinta) un cuvant minunat si toti ar trebui sa fim asa. O familie simpla, nici saraca nici bogata, care ne-a dat o educatie normala din punct de vedere moral, dar fara sa fim invatati despre Dumnezeu. Aveam 10 ani cand parintii mei au hotarat sa se desparta, contrar cuvantului din Maleahi.2:16, tata era gelos si consuma bauturi alcolice, motivul principal al dorintei de separe. Am dat acest exemplu biblic pentru a face diferenta intre mintea fireasca(carnala) si ceea dupa voia lui Dumnezeu.

Au fost momente dificile in familia noastra, totusi eu si sora mea, am continuat sa mergem la scoala, iar mie chiar imi placea sa invat. Mama m-a luat cu ea la bunici, dar dupa o vreme m-am intors la tatal meu. Dupa 3 ani parintii mei au divortat, ceea ce m-a facut sa sufar mult la aceea varsta frageda. Imi amintesc ca imi ascultam parintii, si chiar ii respectam, asa cum fac si acum, chiar daca nu eram deacord cu multe din ideile lor.

Anii au trecut si eu am crescut in statura si gandire (vorbesc lumeste). Scoala nu-mi mai placea, am inceput sa frecventez barurile, discotecile, ma intorceam tot mai tarziu acasa, uneori ma duceam de la chefuri direct la scoala, dormeam in banca si chiar prin dulapurile clasei. Am inceput sa i-au razna, dupa ce m-am intors sa locuiesc cu mama, ca la tata nu prea tine-a cu smecheriile. Era un om sever, nici el nu a cunoscut dragostea de parinti, fiind crescut si el de altii, constrans sa munceasca de la 14 ani pe santier.

Imi aduc aminte de o bataie incasata pe cand locuiam la el, pentru ca i-am furat cateva tigari, m-a batut cu o scandura pana m-a facut sange. La mama in schimb era multa libertate, in familia lui mama, sincer sa va spun nu este nici un om la locul lui, toti sunt divortati si recasatoriti, unii fac vraji (spiritism), altii isi trimit femeile sa se prostitueze.

Cat despre credinta, ei zic ca au credinta lor in icoane, Preoti, Maica Domnului, printre care si Dumnezeu, dar de Isus nu se pomeneste nimic.

N-am reusit sa invat nimic bun de la ei, am incercat sa ma intorc la tata, dar nu s-a mai putut. Intre timp s-a recasatorit, iar comportamentul meu nu mai coincidea cu mentalitatea lui. Credeam ca ma invata de bine, imi spunea mereu: sa nu faci asa, sa nu faci asta sau fa asa cum iti zic eu, dar niciodata nu-mi explica de ce sa nu fac asta?

Il ascultam cu atentie pentru ca imi era frica de el, iar apoi faceam ce facea si el, fumam, consumam bauturi alcolice, ma duceam la femei etc.

In cele din urma am fost exmatriculat de la scoala, si am luat o cale si mai gresita. Incepusem sa ma droghez, trafic de femei, devenisem un om sadic care se gandea la fala, nu ma mai interesa de nimeni si de nimic. Ma imprietenisem cu interlopii Moldovei si eram mai tot timpul cu ei.

Imi placea sa ma bat prin baruri, prin discoteci, nu mai eram interesat nici chiar de mine, uneori le spuneam golanilor ca mine “nu va jucati cu dracul”. Apartineam in multe parti satanei ca sa nu zic in totalitate, dar laudat sa fie Isus Hristos care m-a eliberat de toate aceste intinaciuni trupesti si sufletesti.

 Aceasta a fost in mare povestea mea pana la varsta de 22 de ani. Intr-o seara la discoteca am cunoscut-o pe Gina, sotia mea, si ceva in viata mea parca a inceput sa se schimbe, un gol pe care il aveam in inima mea s-a umplut. Aveam un nou scop in viata, am devenit prieteni si am inceput sa ma gandesc ceva mai serios la viata.

In anul 2004 (dupa 2 ani) mama m-a dus in Italia. Imi doream sa muncesc, nu ma mai interesa strada si smecheriile. Am muncit ca cioban si nu-mi era rusine, prietenii radeau de mine si-mi spuneau: tu marele smecher, golan de strada ai ajuns sa lucrez ca cioban? Dar eu nu-i luam in seama si ma gandeam tot mai serios la viitorul meu cu Gina. Dupa o perioada scurta am decis sa ma intorc in Romania, unde m-am mutat la Gina acasa, avand acordul parintilor ei.

Din 2004 pana in 2006 am muncit cand prin Italia, cand prin Romania, pe unde apucam.

In 2006 m-am intors la Milano cu inca doi  prieteni de ai mei. Nu am gasit nimic de munca, asa ca am plecat in Germania, dar  nici acolo nu am gasit nimic de lucru, asa ca ne-am intors  in Italia in orasul Padova.

 Acolo ne-am intalnit cu un pungas din orasul nostru si bineinteles ca am trecut si eu la planul doi, adica acela de a sparge, de a fura, din nou la infractiuni asa cum faceam inainte sa o cunosc pe Gina. In decembrie 2006 am ajuns la puscarie, si doar dupa trei zile am fost eliberat.

Pentru o perioada scurta am plecat din nou in Romania, iar in luna ianuarie 2007 m-am reintors la treaba in Italia.

 In ultima zi din luna ianuarie am fost inchis din nou la penitenciarul din Padova. M-am cunoscut cu multi Romani acolo, unuia intr-o cearta i-am rupt nasul, motiv pentru care am fost transferat la inchisoarea din Verona, acolo cu m-ai multi Romani ne-am batut cu Albanezii si in cele din urma am ajuns la o inchisoare de maxima siguranta la Tolmezzo.

Aici era capat de drum pentru mine, condamnat la un an si sase luni de inchisoare.

Aveam doi avocati care mereu imi promiteau ca o sa ies cat se poate de repede, dar slavit sa fie Domnul ca n-a fost sa fie  asa! Acolo l-am cunoscut pe Andrei un roman care avea o poveste cutremuratoare, stateam in celule fata in fata,  imi zicea ca este pocait, imi povestea despre el si parea interesant.

Intr-o zi i-am cerut putin Biblia, avea un Nou Testament cu putine explicatii, si am inceput sa citesc. Ceva mai stiam si eu de la scoala, de la ora de religie, insa despre pocaiti stiam ca sunt o secta care au doar reguli, sa nu bei, sa nu fumezi, sa nu curvesti, dar nimic deosebit.

In timp ce citeam, incepeam sa lacrimez fara sa imi dau seama, ceva se intampla cu mine cand citeam cuvintele Domnului Isus.

 Am inceput sa ma gandesc serios, de ce cand citesc o alta carte sau un ziar nu lacrimez, si nu sunt miscat, dar cand citesc cuvintele acestea simple dar patrunzatoare ale Domnului Isus plang? ceva nu e in regula imi spuneam in mintea mea. Am fost mutat cu Andrei in celula, si  n-am mai citit Biblia, ma gandeam la condamnarea mea si la cei doi avocati care imi promiteau mereu ca au sa ma scoata afara.

Mergeam la socialitate ( o ora si jumatate pe care penitenciarul ti-o ofera seara pentru a vizita si alte celule), timp in care imi faceam planuri, mult mai stricate ca inainte. Fumam mult, cateodata consumam bauturi alcolice, dar nu eram dependent de ele. Sambata mergeam la capela catolica din penitenciar, unde scopul nostru era sa ne intalnim cu alti romani din inchisoare si nu sa ascultam de Dumnezeu. Intr-o sambata ne-am luat si noi cateva Biblii romanesti de culoare verde si le-am dus cu noi lin celula. Andrei era tot mai schimbat, citea mult, uneori nici masa nu lua, vedeam in el ceva deosebit. Eu continuam sa pun Tara la cale cu prietenii mei, in timp ce Andrei, cand prindea ocazia, le spunea romanilor despre Isus Hristos.

Intr-un fel ma bucura faptul acesta, dar sincer sa fiu nu eram interesat. Gandeam lumeste, cand faceam sport, ma uitam la  bratul lui care avea 50 de cm in diametru si totusi era un baiat cuminte. Imi povestea tot mai mult de Isus, de experientele sale, si ma punea sa-i citesc din Biblie sub pretext ca nu prea vede sa citeasca, ma miscau si pe mine acele cuvinte dar inca nu se produse nici o schimbare in inima mea.

In august 2007 unul din avocatii mei a venit la mine cu o veste minunata, la urmatoarea audienta vei fi eliberat sau in cel mai rau caz in arest domiciliar. Inima mea cu tot cu mintea mea era deja in libertate, aruncasem Biblia sub saltea si asteptam cu nerabdare ultima sentinta.

Credeam in Isus, dar era o credinta moarta ca aceea din Iacov.2:19. Cand Andrei ma punea sa-i citesc, eu cautam sa fac altceva, iar el ma mustra imediat. A ajuns si ziua mult asteptata  de  la Venezia, am intrat in aula si nu-mi mai trebuia nici translator,  nici chiar avocatul nu s-a mai prezentat ci a trimis doar un loctiitor, eram sigur ca voi fi eliberat.

In urmatoarele zile intr-o liniste deplina in celula mea, asteptam faxul pe care sa scrie ELIBERARE, insa slavit sa fie Domnul ca n-a fost sa fie asa. Imi facusem sperante desarte, m-am simtit mai rau decat in ziua cand am fost arestat, simteam ca trebuie sa o iau de la capat, eram un om terminat.

Intr-o noapte s-a intamplat ceva deosebit, am auzit o voce launtrica in inima mea care imi spunea forte: Isus Hristos te iubeste, oprestete din alergarea ta nebuna, El te iubeste mai mult decat poti tu cuprinde cu mintea ta, nimeni nu te poate iubi asa de mult cum te iubeste Isus!

In acel moment am stins televizorul si m-am intors in pat cu fata la perete, si cu o mare frica in inima mea am incercat sa adorm.

M-am trezit a doua zi un alt om, un alt Mihail. In aceea seara m-am dus din nou la socialitate, dar se intamplase ceva cu mine, nu ma mai simteam bine in preajma colegilor mei, nu ma mai simteam bine cand incepeau injuraturile, vorbele porcoase, planurile murdare etc. Asteptam sa ma intorc in celula si sa vorbesc cu Andrei, cel care imi vorbea mereu de Isus, doar ca eu nu-l ascultam.

Imi aduc aminte de parca s-ar fi intamplat ieri, cand gardianul a deschis poarta blindata l-am vazut pe Andrei sezand pe scaun cu Biblia in mana. “Aleluia frate” i-am zis eu bucuros, trebuie sa-ti povestesc ce mi s-a intamplat mie in noaptea trecuta, iar el avea un zambet bland, stia deja ca Isus batuse la poarta inimii mele.

Fara sa-mi faca vreo propunere, eu din aceea seara m-am hotarat sa merg cu el sa cant, sa ma rog,  pentru ca vroiam sa-l cunosc mai bine pe Isus. Nu mergeam in celule, dar ne duceam intr-o sala de jocuri unde ne adunam o multime de detinuti, insa noi incepeam sa ne rugam si sa cantam asa de tare incat ceilalti detinuti renuntau sa mai vina la sala de jocuri. Viata mea incepuse sa se schimbe pe zi ce trecea, aveam un scop nou, nici sora mea care ma vizita nu reusea sa inteleaga de unde schimbarea aceasta. Vorbeam cu prietena mea Gina la telefon, si ii spuneam ca eu il iubesc pe Isus care m-a eliberat, si ca sunt liber, insa ea credea ca toate aceste vorbe sunt fictive, si ca spun asa doar pentru ca eu nu vreau ca si ea sa sufere.

Abia acum dupa mai multa experienta cu Isus as putea sa explic ce se intampla cu mine atunci, si cum Isus era viu in inima mea.

A vorbi despre Isus cu detinutii devenise scopul prioritar al meu, o faceam in modul cel mai sincer,  pentru ca asa gaseam scris in Noul Testament. Cu timpul a devenit o pasiune pentru mine, ma indragostisem de Isus, de cuvintele lui Isus care ma faceau sa plang. Nu mai vroiam sa fac nimic altceva, uneori mai jucam sah cu un chinez, caruia i-am facut cadou o Biblie in chineza, saracul mai avea 100 de ani de puscarie, dar apoi nu mi-am gasit linistea nici acolo.

Eram tare bucuros si detinutii care ma cunosteau au facut imediat diferenta, multumeam Domnului pentru ca am ajuns la puscarie, iar ei ma injurau si-mi spuneau ca sunt nebun, nu reuseau sa ma inteleaga.

Sunt nebun dupa Isus, le spuneam eu, si de cand l-am primit in viata mea sunt liber, chiar daca eram inchis inca. Ioan 8:31,32. Pe voi ce va face fericiti? ii intrebam eu, ziua eliberarii! Aceea fericire dureaza putin si s-ar putea sa ajungeti din  nou la inchisoare, insa fericirea care o primesti de la Isus este vesnica. Insa as vrea sa va spun ca inca fumam la o luna dupa aceea experienta cu Isus. Andrei a fost mutat la Firente si eu am fost insarcinat de Andrei sa conduc mica adunare din sala de jocuri in locul sau. La inceput l-am refuzat, i-am spus sa-l lase pe Roman un frate ucrainean, ca doar el avea mai multa experienta, a fost inchis pentru tentativa de omor si calauza de clandesti.

Ceea ce citeam ziua in celula, seara le spuneam lor la adunare si asa incet Domnul a binecuvantat mica adunare,  de la 3 frati am ajuns in trei luni la 15 frati.

Il simteam pe Domnul tot mai prezent in viata mea, si imi aduc aminte de frica avuta in aceea noapte cand m-a chemat Isus la El, iar acum vedeam frica transformata in curaj, indrazneala si dragoste pentru a vorbi din Cuvantul sau. Imi era frica sa citesc in Apocalipsa unde vorbeste Cuvantul despre iad, insa Domnul mi-a spus sa nu am frica, deoarece El m-a salvat, m-a iertat de toate pacatele mele, si acum sunt copilul Sau. Ne-a salvat de la moarte vesnica “Aleluia” voiam sa apartin intru totul lui Hristos insa mai aveam povara fumatului.

Aveam dorinta ca Isus sa-mi vorbeasca cu vocea si ma rugam pentru asta, dar intr-o noapte am auzit o voce care imi spunea: “Mihail, Mihail daca vrei sa imi aparti intru totul trebuie sa lasi totul” Ma trezisem tare speriat, dar dupa scurt timp am simtit un susur bland peste mine si am adormit din nou. Sunt experiente reale pe care le-am avut cu Domnul meu, apoi am inceput sa ma rog ca Dumnezeu sa-mi trimita pe cineva de afara care sa ma ajute sa inteleg mai bine Cuvantul sau.

Un african care stia ca facem biserica in sala de jocuri, imi spune intr-o zi ca este cineva care vine din afara sa vorbeasca despre Isus. Incredibil ! de unde stia negrul ca eu ma rog pentru asta?  Am facut cerere sa pot sa stau de vorba cu el, dar mi-au fost respinse cateva dintre ele.

In sfarsit in luna ianuarie 2008 am reusit sa stau de vorba cu Malcolm Williss Pastorul Evanghelic care venea in fiecare miercuri seara la inchisoare.

Tot in ianuarie 2008 am fost vizitat de unul din avocatii mei , care mi-au fixat o alta intalnire in fata judecatorilor de la Venezia, insa de data aceasta mi-au spus ca sansele sunt aproape inexistente. Scriu razand acum, deoarece la primul proces mi-au garantat suta la suta eliberarea, insa n-a fost asa. Ma rugam ca voia Domnului sa se faca in toate, oricum eram deja liber in Hristos, nu un prizioner  a lui satan.

Dupa audienta, m-am dus la oficiul Matricola din penitenciar si am cerut anularea celor doi avocati, nu m-am suparat pe ei, dar avocatul meu era Isus si eu am inteles ca trebuie sa-mi ispasesc pedeapsa pana la capat. Rom.8.18

Dupa trei luni s-a intors Andrei de la proces si s-a bucurat pentru ca a crescut numarul detinutilor care frecventau mica bisericuta, insa s-a intristat ca eu inca nu eram eliberat de tigara. Ca un fumator inrait, as vrea sa va spun ca fumatul este un viciu periculos, dar n-as vrea sa ma scuz acum, insa fumul iti distruge trupul, care trebuie sa fie Templul Duhului Sfant 1Cor.3:16,17. Andrei m-a mustrat, apoi eu i-am spus ca pot sa ma las de fumat cand vreau eu, insa n-a fost sa fie asa, am ajuns dependent de tigara si eu cu propriile mele forte nu reuseam sa ma las de ea.

Eram intr-o zi la poarta celulei si fumam, a inceput sa-mi fie rau de la fum, iar atunci am auzit o voce in inima mea care imi spunea “nu ai spus tu ca te lasi de fumat cand vrei tu? De ce n-o faci? Miam dat seama ca gresisem, cu propria mea vointa nu reuseam mai nimic. Il dadusem la o parte pe Domnul. As vrea sa-ti spun omule care citesti aceste randuri ca cea mai mare idolatrie din viata, dumnezeul tau poate fi chiar persoana ta insuti, daca nu renunti la tine insuti nu poti avea o relatie cu Domnul Isus. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa te iubesti, dar  nu trebuie sa te pui niciodata inaintea lui Isus si nici chiar un alt lucru deasupra Lui. Am ingenunchiat in celula si i-am cerut Domnului Isus sa ma ierte, si sa ma elibereze de acesta patima. Poate cineva va crede ca sunt exagerari ce marturisesc, dar prea putin ma intereseaza acest lucru, insa eu nu pot sa tac stiind miracolele ce le-a facut Isus in viata mea. Am simtit ca ceva a intrat in inima mea, nu stiu sa ma explic, insa era ceva din Dumnezeu!, m-am ridicat de pe genunchi si i-am spus celui de langa mine ca nu mai fumez. Bineinteles ca m-a injurat si mi-a spus ca tocmai acum am aruncat tigara jos. Isus este viu, Aleluia!

Am iesit la aer (timpul de plimbare prin curtea temnitei) acolo m-am intalnit cu Andrei si Roman, erau cu Bibliile deschise si ma asteptau. Le-am povestit ce mi se intamplase, si m-au intrebat de cand nu mai fumez, de o jumatate de ora le-am raspuns eu, bine despre asta mai vorbim de alta data mi-au zis ei.

Aleluia ca au trecut doi ani si jumatate de atunci si eu nu mai fumez!

Cat timp a fost plecat Andrei la procese, in celula mea am stat cu un napolitan, nepotul unui mafiot vestit din Italia, ii vorbeam despre Isus dar imi spunea ca sunt nebun, el imi povestea de dorintele sale de razbunare, de reglari de conturi. De multe ori injura Biblia si nu credea in Isus, insa dupa eliberarea mea, am primit o scrisoare care m-a informat ca Cutolo, napolitanul s-a plecat pe genunchi inaintea lui Dumnezeu, slavit sa fie Domnul Isus!

Pe la inceputul marturisirii v-am spus ca i-am rupt nasul unui detinut, l-au transferat si pe el la inchisoarea din Tolmezzo, m-am intalnit cu el din nou, insa nu Mihail batausul, ci Mihail copilul iertat de Isus. M-am dus sa vorbesc cu el, ii era frica de mine, insa eu mi-am cerut iertare pentru fapta comisa.

Asta face Isus, cel care era betiv, nu mai este betiv; cel care minte, nu mai minte; cel care batea, se lasa batut. Aleluia! Pocainta nu este o secta, si nici reguli, ci o viata traita cu Hristos! Amin.

15 iunie 2008, a fost ziua eliberarii mele, era intr-o duminica. Inainte sa ma eliberez am stat de vorba cu Stapanul meu, cu Isus, si l-am rugat sa ma calauzeasca in toate. Detinutii erau pusi pe avion si trimisi in tarile de origine, aplicandu-se bineinteles interdictia de a se mai intoarce in Italia. Planul lui Dumnezeu era sa raman in Italia si sa-l slujesc acolo, pentru ca nici interdictie nu mi-au pus si nici nu m-au trimis acasa cu avionul. Aleluia!

La ora actuala fac parte din biserica evanghelica italiana din Udine, unde pastor este iubitul meu frate Malcolm Willis. Dupa sase luni de la eliberarea mea, Gina prietena mea l-a primit pe Domnul in viata ei, tot in aceea toamna am incheiat amandoi legamantul in apa botezului cu Domnul si Salvatorul nostru, ne-am casatorit si as vrea sa-i multumesc lui Isus pentru miracolul vietii mele si al familiei mele. Amin!

 

    Un fost intemnitat de doua ori!   Mihail copilul lui Hristos!  

                          25.11.2010   Udine